Stiinte Economice

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

17 Martie 2015 In Știri

stire-research
Centrul de Cercetări Economice al Universității Lucian Blaga din Sibiu și-a propus promovarea cercetărilor de tip fundamental și aplicativ în domeniul științelor economice, cu un accent deosebit pe abordarea interdisciplinară și transdisciplinară. Se dorește promovarea excelenței în cercetare într-un cadru mai larg, interdisciplinar, rezultat al unui demers științific susținut de cercetători din domenii științifice diferite, în scopul abordării unui obiectiv comun de cercetare a cărui complexitate nu poate fi surprinsă decât prin integrarea mai multor puncte de vedere, metodologii și ipoteze de lucru. În acest context, prima ediție a "Seminarului științific de reflecții interdisciplinare" va avea ca temă de dezbatere "Entropia ca principiu ordonator în natură, societate și cunoaștere" avandu-l ca referent pe dl. prof. Emil Dinga, cercetător în cadrul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare ț Victor Slăvescu, din cadrul Academiei Române. Întalnirea va avea loc joi, 19 martie, de la ora 16.00, la Facultatea de Åžtiințe Economice, în sala EP2.

18 Noiembrie 2014 In Evenimente

Lucian Anghel - "Ce ar trebui să știm despre viitorul nostru"
"Bursa de Valori ț În drumul către statutul de piață emergentă"

Facultatea de Științe Economice vă invită la Dialogurile ULBS, vineri 28 noiembrie 2014, orele 11:00 - 12:30, în Aula Avram Iancu (Facultatea de Litere si Arte), Bd. Victoriei nr. 5-7.

Doctor în economie, Lucian Anghel a absolvit Facultatea de Cibernetica la Academia de Studii Economice și a urmat cursuri postuniversitare la Georgetown University Washington SUA, precum și un executiv development program organizat de HEC Montreal Canada. Lucian Anghel este președintele BVB și al BCR Pensii.

23 Octombrie 2014 In Evenimente

Johan Gabriels - "Oportunitățile nu apar la întâmplare, tu le creezi."

Facultatea de Științe Economice vă invită la Dialogurile ULBS, miercuri 22 octombrie 2014, orele 14:30 - 16:00, în Aula Avram Iancu (Facultatea de Litere si Arte), Bd. Victoriei nr. 5-7.

Johan Gabriels este un bancher cu experiență în domeniul de corporate finance si guvernanță corporativă. Este co-fondator și membru al Boardului European Payment Solutions - PayFair. În calitate de CEO al Băncii Comerciale Carpatica este responsabil de Audit, Conformitate, Risc, Inovare si Planificare, Legal și Suport clienți și soluții active.

 

Pagina 3 din 3
Sunteți aici: Home Despre Știri & Evenimente Afişez elemetele după tag: ulbs
joomla visitor