Cu mare entuziasm, în perioada 19 – 20 mai 2022, reprezentanții celor șase instituții partenere s-au întâlnit în Gran Canaria pentru prima întâlnire transnațională a proiectului „ReThink Finance - integrating innovative paradigms and digital technologies into financial teaching and literacy”. Ca lider de consorțiu, ULBS construiește astfel un parteneriat valoros și fructuos cu Universita degli Studi di Siena, Universidad de Las Palmas de Gran Canaria, Uniwersytet Opolski, Bold Tehnologies and Institut de Haute Formation aux Politiques Communautaires.
Pe parcursul celor 36 de luni planificate în proiect, este prevăzut un spectru complet de activități, printr-o abordare modulară de programe intensive de vară. Obiectivele principale ale activităților proiectului includ următoarele:
- dezvoltarea abilităților digitale ale cadrelor didactice și integrarea de metode moderne de predare în curricula acestora;
- dezvoltarea abilităților studenților de științe economice în domenii inovatoare ale finanțelor (finanțe digitale, finanțe comportamentale, neurofinance și simulări financiare);
- integrarea de instrumente software specializate și de actualitate în activitatea studenților, pentru o mai bună inserție viitoare pe piața muncii.
Obiectivul principal al întâlnirii de lansare a fost organizarea următoarelor programe din această vară:
- formare intensivă a cadrelor didactice – “Development of digital skills and modern teaching methods for economics teachers”;
- program intensiv de vară pentru studenți – “Fintech: Digital finance and blockchain”.
Prin cooperarea instituțiilor partenere, ReThink Finance promovează conectarea mediului academic la evoluțiile actuale în domeniul finanțelor, inovației, schimbului de experiență și know-how. Proiectul este finanțat din fonduri Erasmus+ dedicate parteneriatelor pentru cooperare în învățământul superior (project reference 2021-1-RO01-KA220-HED-000029551).