Programul se desfăşoară în colaborare cu Universitatea Liberă din Berlin, cu Universitatea Humboldt din Berlin şi cu Universitatea Tehnică din Berlin, începe la 01 martie 2019 şi durează până la 31 iulie 2019.
Condiţii de aplicaţie:
- cetatenia română;
- studii universitare încheiate (B. A., B. S., M. A., Licenţă, Master, Examen de stat sau doctorat) în orice specialitate; un examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior de ştiinţe aplicate nu este suficient; în cazuri întemeiate, dovada absolvirii studiului poate fi trimisa până la 31 decembrie;
- cunostiinţe foarte bune ale limbii germane (cel puţin treapta B2 a Cadrului comun european de referinţă pentru limbi străine);
- interes deosebit faţă de contextul politic, social şi istoric al Germaniei;
- angajament politic şi social;
- limită de vârstă: sub 30 ani la începerea stagiului de bursă.
Mai multe informaţii despre acest program se găsesc si în video-ul următor:
IPS-Homepage:
sau
Youtube:
https://www.youtube.com/watch?v=k0PEL-oTETc
Data limită de aplicatie a fost prelungită pîna la 31 iulie 2018. Dosarele de aplicaţie vor fi depus electronic la Ambasada Germaniei la Bucureşti: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.