Bursele postdoctorale Fulbright Senior (Visiting Scholar) se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, centre și institute de cercetare, care intenționează să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american. Candidații vor candida pentru burse de cercetare, de predare sau cu proiecte combinate (cercetare și predare), în orice domeniu, cu excepția medicinei clinice sau psihologiei clinice. Competiția se va deschide în luna mai, 2018, și va avea data limită de depunere a aplicațiilor 15 octombrie 2018.
Bursele Fulbright Senior pentru candidații români pot fi de minimum 3 luni și maximum 6 luni.
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecție:
• să aibă cetățenie română;
• să dețină un doctorat (pot aplica şi doctoranzii care vor avea doctoratul la data plecării în programul din Statele Unite);
• să cunoască limba engleză;
Pentru înscrierea în concurs, candidații trebuie să completeze și să depună un formular online (https://iie.embark.com/apply/visitingscholars), însoțit de trei scrisori de recomandare, o fotocopie a diplomei de doctorat și o scrisoare de invitație de la potențiala universitate-gazdă din Statele Unite. Invitațiile pot fi transmise ca scan, pe e-mail, până la mijlocul lunii decembrie 2018, înainte de etapa de interviu.
Mai multe informații mai jos.
Informații despre Fullbright (.pdf)
Fullbright senior award (.pdf)