Prin Strategia de dezvoltare ULBS 2020 – Sustenabilitate și excelență pentru comunitate, Universitatea „Lucian Blaga” își propune să devină o structură de educație și cercetare care operează la standarde înalte de calitate, este atractivă pentru studenții din țară și de peste hotare și este un membru de valoare al comunității locale. Cu 9 facultăți,15.000 de studenți, 650 de cadre didactice, 150 de programe de licență, master și doctorat, 24 de centre de cercetare, ULBS este o universitate dinamică, a cărei dezvoltare continuă tradiția celor 230 de ani de învățământ superior în Sibiu.
Parte integrantă a universității, Facultatea de Științe Economice este o facultate tânără, care prin studenții, cadrele didactice și resursele sale contribuie semnificativ la atingerea obiectivelor strategice ale ULBS. Începuturile învățământului economic la Sibiu le regăsim în anul 1971, când a fost înființată Facultatea de Științe Economice și Administrative. In anul 1991, profilul economic, desființat la jumătatea anilor 80, revine în oferta educațională a universității prin specializarea Turism și Servicii, organizată în Facultatea de Științe. In structura actuală, Facultatea de Științe Economice este înființată în anul 2002 și funcționează ca facultate independentă în cadrul Universității "Lucian Blaga" din Sibiu.
În acord cu misiunea, viziunea și obiectivele sale, Facultatea de Științe Economice se dorește o facultate modernă, competitivă, orientată către nevoile studenților, cadrelor didactice și comunității.
Parte integrantă a comunității academice sibiene, Facultatea de Științe Economice este orientată către nevoile regionale, naționale și internaționale și își folosește resursele pentru a îndeplini o dublă misiune: didactică și de cercetare.
Facultatea de Științe Economice își propune să ofere studenților, profesorilor și comunității un mediu de învățare, predare și cercetare de înaltă calitate care să îi asigure o poziție de lider în regiune.
În activitatea didactică obiectivul principal îl constituie menținerea nivelului actual ridicat al angajabilității absolvenților, prin asigurarea unui învățământ de calitate, focalizat pe: orientare internațională – creșterea oportunităților pentru studenți și cadre didactice de a dobândi experiență internațională prin participarea la mobilități, evenimente, programe de studiu și cursuri oferite în limba engleză; parteneriate și cooperare cu mediul de afaceri din regiune. În prezent, Facultatea de Științe Economice are 2200 de studenți, dintre care peste 1300 la învățământul de zi. Cele 6 programe de licență (Business Administration; Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor; Management; Marketing; Finanțe-Bănci; Contabilitate și Informatică de Gestiune), 5 programe de master (Administrarea Afacerilor în Turism și Servicii; Expertiză contabilă și audit; Management financiar și bancar internațional; Master in Business Management; Strategii și Politici de Management și Marketing) și cele 3 domenii de doctorat (Economie, Finanțe și Management) formează o oferta educațională diversă și echilibrată care asigură facultății o poziție competitivă foarte bună în rândul facultăților de profil din România.
În activitatea de cercetare obiectivul principal este creșterea vizibilității rezultatelor cercetării prin proiecte și publicații relevante la nivel internațional și național. Activitatea de cercetare științifică a facultății este realizată atât în cadrul Centrului de Cercetări Economice cât și independent sau în echipe de către cele 56 de cadre didactice titulare, împreună cu doctoranzii și colaboratorii. Preocupările acoperă o arie largă de probleme, de la competitivitate, creștere economică și dezvoltare durabilă, la social media și piața energiei, turism, integrare europeană, globalizare și finanțe internaționale, politici macroeconomice, contabilitate, marketing sau managementul afacerilor. Facultatea este recunoscută la nivel național pentru rolul său în diseminarea rezultatelor cercetării, prin organizarea anuală începând cu 1995 a conferinței economice internaționale IECS (International Economic Conference of Sibiu) și publicarea a două jurnale științifice indexate în baze de date internaționale (Revista Economica, Studies in Business and Economics)
Pe scurt, Facultatea de Științe Economice înseamnă:
- profesori competenți, dedicați, dornici să transmită cunoștințele necesare pentru formarea profesională;
- parteneriate cu firme care oferă studenților oportunitatea de a învăța ce înseamnă un loc de muncă și o posibilă carieră, contactul cu lumea reală încă de pe băncile școlii;
- săli de clasă, laboratoare și una dintre cele mai moderne biblioteci universitare din România cu acces la resurse electronice similare cu studenții din cele mai bune campusuri din străinătate;
- expunerea la experiențe internaționale în universitățile străine partenere prin mobilitățile Erasmus, prin organizarea de evenimente cu participare internațională, profesori străini invitați și studenți străini care vin să studieze aici.
Suntem o facultate dinamică, modernă și prietenoasă, în care studenții noștri trăiesc emoții și experiențe de neuitat, care îi formează ca profesioniști și oameni.
SECRETAR SEF
Ioana Maria Barbat
Cabinet: EM6
SECRETARIAT DECANAT
Dana Vlad
Cabinet: EM5
SECRETARIAT STUDENTI ZI
Meda Lomnasan
Cabinet: EM2
Simona Halmagiu
Cabinet: EM4
Delia Calutiu
Cabinet: EM2
SECRETARIAT STUDENTI ID
Roxana Antonescu
Cabinet: EP3
Lucia Turcu
Cabinet: EP3
SECRETARIAT MASTER
Anca Felicia Ceana
Cabinet: EM2
ADMINISTRATOR IMOBIL
Mihai Cristian
Cabinet: EP1