Rezultate selectie mobilitati Erasmus 2022-2023 semestrul II
Granturi Erasmus+ pentru mobilități de studiu în țări UE - studenți - aferente anului academic 2022-2023 - SEMESTRUL al II-lea
Programul ERASMUS+, finanțat de către Comunitatea Europeană, oferă studenților Facultății de Științe Economice a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu oportunitatea de a urma un program de studiu la o universitate parteneră dintr-o țară membră a UE, în baza unor acorduri de cooperare bilaterale încheiate între facultățile/departamentele ULBS și universități partenere.
Calendarul procesului de selecție este următorul:
- 18 octombrie 2022, ora 16:00, sala E31 (Facultatea de Științe Economice) - eveniment de prezentare a programului Erasmus+
- 24-28 octombrie 2022 – depunerea dosarelor de candidatură online la adresa de email 📩Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- 03 noiembrie 2022, ora 09:00, sala EM10 – susținerea interviului de selecție
- 07 noiembrie 2022 – afișarea rezultatelor procesului de selecție
- 08 noiembrie 2022, orele 08:00-12:00 – depunerea contestațiilor la decanatul facultății
- 09 noiembrie 2022 – afișarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor
Dosarele de candidatură pentru selecție trebuie să cuprindă:
- Formular de candidatură (descarcă aici)
- CV Europass (în limba engleză / germană / franceză / spaniolă)
- Scrisoare de intenție/motivație (în limba engleză / germană / franceză / spaniolă)
- Extras foaie matricolă cu toate rezultatele academice anterioare candidaturii (pentru studenții din anul I nivel licență se va lua în considerare media de admitere)
- Atestat de limbă străină care să certifice cunoașterea limbii în care studentul va urma cursurile la universitatea gazdă (certificate internaționale / examen lingvistic la BAC)
- Documente opționale relevante pentru mobilitatea solicitată:
- Certificate lingvistice (fotocopii);
- Atestate profesionale (fotocopii);
- Diplome, certificate, atestări privind rezultatele cercetării științifice studențești, practicii, participării la proiecte extracurriculare etc. (fotocopii);
- Scrisori de recomandare de la cadre didactice sau coordonatori de stagiu (original).
Observaţie: În cazul în care candidatul nu deţine niciun certificat lingvistic, Centrul de Limbi Străine al Facultăţii de Litere și Arte va organiza evaluarea lingvistică pentru limbile engleză, franceză și germană pentru candidatura la mobilitățile de studiu Erasmus+ în vederea obținerii certificatului care atestă nivelul de cunoaștere a limbii respective. Înscrierile pentru testarea lingvistică se realizează de către studenți până în data de 21 octombrie 2022, prin completarea cereri. Cererea va fi trimisă prin email la adresa 📩Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Testul va fi organizat în 25 octombrie 2022, la Facultatea de Litere și Arte, iar detaliile privind programarea (ora și sala) vor fi transmise prin email candidaților.
Testarea se adresează potențialilor candidați care nu dispun de un certificat lingvistic pe care să-l includă la dosarul de candidatură pentru mobilitățile Eramus+.
Grupul |
Țara de destinație |
Nivelul național fixat al grantului (euro/luna) / STUDIU |
Grupul 1 de țări |
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, Suedia |
600 euro |
Grupul 2 de țări |
Austria, Belgia, Cipru, Franţa, Grecia, Germania, Italia, Malta, Olanda, Portugalia, Spania |
600 euro |
Grupul 3 de țări |
Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ungaria |
540 euro |
Pentru studenţii si proaspeţii absolvenţi cu oportunităţi reduse (cei care beneficiază de bursă socială sau se califică pentru a beneficia conform Ordinului MEN 3392/2017, Art. 6, paragraful 2, cei de etnie romă sau cei cu statut de refugiat) care efectuează o mobilitate de studiu sau de plasament, la granturile pentru sprijinul individual se adaugă suma suplimentară ("top-up") de 250 EUR/lună.
Documente suport:
- Formular candidatură studenți 2022-2023
- Erasmus+ Programme Guide (en)
- Erasmus+ Programme Guide (ro)
Aplicarea pentru acest program va avea în vedere respectarea:
În cadrul unui ciclu de studiu (licenţă, master şi doctorat), studenţii pot beneficia de mai multe mobilităţi de studiu şi practică, a căror durată cumulată să nu depăşească 12 luni per ciclu de studiu.