SELECȚIA CADRELOR DIDACTICE ȘI A PERSONALULUI ADMINISTRATIV
Pentru selecția cadrelor didactice și a personalului administrativ pentru mobilități cu țări partenere comisia de selecţie se va constitui la nivel instituțional central și va fi formată din cel puţin trei membri, independenţi instituţional (de la facultăţi/departamente diferite), care vor semna o declaraţie de evitare a conflictului de interese. Comisia va fi constituită printr-o Decizie internă a universităţii, semnată şi aprobată în şedinţă de Consiliu de Administrație, în care se vor stabili şi atribuţiile membrilor acesteia.
Dosarele de candidatură pentru selecţie trebuie să cuprindă:
- Formular de candidatură (Anexa 1)
- CV Europass/ Activitate profesionala
- Scrisoare de intenţie/motivație
- Raport al activităţii internaţionale din anul anterior depunerii cererii
- draft Teaching Mobility Programme (Anexa 2) / Staff Training Mobility Programme (Anexa 3)
Criteriile de selecție
1.STA
Criteriile de selecţie se bazează pe rezultatul evaluării dosarului de candidatură, în sensul:
- asigurării schimbului de experiență cu mediul academic din universitatea parteneră, în vederea formării și perfecționării cadrelor didactice din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu;
- dezvoltării de noi programe de studii și noi metode de predare – învățare;
- îmbunătățirii conținuturilor programelor de studii existente;
- dezvoltării de cursuri/ module de curs noi, respectiv îmbunătățirea celor existente;
- inițierii relațiilor de colaborare în vederea dezvoltării de proiecte în parteneriat;
- se va respecta principiul diversităţii domeniilor de predare
- promovării imaginii Universității Lucian Blaga din Sibiu
În evaluarea dosarelor se va acorda o atenție sporită următoarelor aspecte:
- activitatea internațională a aplicantului
- experiența și activitatea academică
- motivația academică
2.STT
Criteriile de selecţie se bazează pe rezultatul evaluării dosarului de candidatură, în sensul:
- evaluării programului de lucru (workplan) depus de candidat, prin:
- identificarea eventualelor contribuții ale stagiului de formare la extinderea și consolidarea relațiilor internaționale ale ULBS, respectiv pregătirea pentru noi proiecte de cooperare;
- analiza rezultatelor așteptate și a impactului potențial al stagiului de formare la nivelul Universității Lucian Blaga din Sibiu;
- contribuţii anterioare în dezvoltarea relaţiilor internaţionale în domeniul de formare solicitat (rezultă din scrisoarea de intenţie/ cererea tip / raport de internationalizare);
- se va respecta principiul diversităţii domeniilor de formare
- promovării imaginii Universității Lucian Blaga din Sibiu
În evaluarea dosarelor se va acorda o atenție sporită următoarelor aspecte:
- activitatea internațională a aplicantului
- experiența și activitatea administrativă
- motivația academică
Dosarele de candidatură pentru mobilitățile cadrelor didactice și a personalului administrativ se depun la Serviciul de Relații Internaționale și Programe Comunitare, Bvd. Victoriei nr. 10.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură pentru selecția de cadre didactice si personal academic este 12.05.2017.
Documente atașate
Informații utile (.pdf)
STA Application Form (.doc)
STT Application Form (.doc)
Anexa 1 - Predare teaching mobilitati (.doc)
Anexa 1 - Formare Staff Training (.doc)