Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu acordă următoarele tipuri de burse:
Bursele de merit se acordă studenților fără taxă de la cursurile cu frecvență, de la programele de licență și master, începând cu anul I de studiu, după cum urmează:
Cuantumul bursei de merit este de…
Condiții de acordare a burselor de merit
Pentru semestrul I, anul I de studii, se ia în considerare media obținută la examenul de admitere:
- Media minimă pentru studiile de licență este 8,50 (la Facultatea de Științe Economice ULBS). La medii egale se ia în considerare nota obținută la examenul de bacalaureat, la disciplina “Limba și literatura română” (în cazul Facultății de Științe Economice ULBS).
- Media minimă pentru studiile de master este 9,50 (la Facultatea de Științe Economice ULBS). La medii egale se ia în considerare nota obținută la examenul de licență, la proba de susținere a lucrării de licență (în cazul Facultății de Științe Economice ULBS).
Pentru semestrul I, începând cu anul II de studii universitare, pentru studenții integraliști, sunt luate în considerare rezultatele profesionale ale anului universitar precedent:
- Media minimă pentru studiile de master este 8,50 (la Facultatea de Științe Economice ULBS).
- Media minimă pentru studiile de master este 9,50 (la Facultatea de Științe Economice ULBS).
- La medii egale, departajarea se face pe baza următoarelor criterii: (1) media pe semestrul precedent; (2) nota obținută, în semestrul precedent, la disciplina cu cele mai multe credite (în cazul în care există mai multe discipline cu același număr de creditese ia în considerare disciplina promovată cu nota cea mai mare). Dacă egalitatea persistă, se va lua în considerare următoarea disciplină cotată cu cele mai multe puncte de credite.
Pentru semestrul II, pentru studenții integraliști, sunt luate în considerare rezultatele profesionale ale semestrului I din anul universitar curent, după sesiunea de examene (nu după sesiunea de restanțe):
- Media minimă pentru studiile de master este 8,50 (la Facultatea de Științe Economice ULBS).
- Media minimă pentru studiile de master este 9,50 (la Facultatea de Științe Economice ULBS).
- La medii egale, departajarea se face pe baza următoarelor criterii: (1) media pe semestrul precedent; (2) nota obținută, în semestrul precedent, la disciplina cu cele mai multe credite (în cazul în care există mai multe discipline cu același număr de creditese ia în considerare disciplina promovată cu nota cea mai mare). Dacă egalitatea persistă, se va lua în considerare următoarea disciplină cotată cu cele mai multe puncte de credite.
Bursele se acordă în ordinea descrescătoare a mediilor, în limita fondului de burse constituit pentru acest tip de burse.
Bursele de performanță se acordă studenților integraliști, pe durata unui semestru universitar (inclusiv pe perioada vacanțelor), începând cu anul II de studii, mai puțin pe perioada de suspendare a contractului de studii.
Cuantumul bursei de performanță este de…
Condiții de acordare a burselor de performanțe
- Bursele de performanță se acordă studenților integraliști, cursuri cu frecvență, fără taxă sau cu taxă, de la programele de licență și masterat, proporțional pe fiecare an, luându-se în considerare media ponderată (Mp) obținută după cum urmează:
- pentru semestrul I se ia în considerare media ponderată obținută în anul universitar precedent;
- pentru semestrul II sunt luate în considerare rezultatele profesionaleale semestrului I din anul universitar, după sesiunea de examene (nu după sesiunea de restanțe).
- Pentru studiile de licență bursa de performanță se acordă studenților care au realizat cel puțin media 9,50.
- Pentru studiile de master bursa de performanță se acordă studenților care au realizat cel puțin media 9,80.
- Acordarea bursei de performanță se face în ordine descrescătoare a mediilor, în limita fondurilor constituite pe facultate pentru bursele de performanță, indiferent dacă studenții studiază în regim fără taxă sau cu taxă.
- Studenții cu taxă beneficiază de bursă de performanță, în aceleași condiții cu studenții fără taxă, în limita fondului de burse destinat finanțării acestui tip de bursă, din veniturile proprii ale facultăților.
- Bursele de performanță, din fondul de burse de la bugetul de stat, rămase de acordate în cadrul facultății, se transformă în burse de merit.
- În cazul mediilor egale, departajarea se face pe baza următoarelor criterii, luate în considerare în ordinea următoare:
- media pe semestrul precedent;
- nota obținută, în semestrul precedent, la disciplina cu cele mai multe credite (în cazul în care există mai multe discipline cu același număr de creditese ia în considerare disciplina promovată cu nota cea mai mare). Dacă egalitatea persistă, se va lua în considerare următoarea disciplină cotată cu cele mai multe puncte de credite.
Bursele de excelență, acordate de ULBS studenților de la studiile de licență și master, cursuri cu frecvență, fără taxă sau cu taxă, sunt de 3 categorii: bursă de excelență științifică, bursă de excelență sportivă și bursă de excelență cultural – artistică.
Cuantumul bursei de excelență este egal cu…
Bursele sociale cu caracter permanent se atribuie pe durata unui semestru universitar, inclusiv pe perioada vacanțelor, începând cu anul I de studii.
Beneficiarii burselor sociale sunt:
- studenții orfani de unul sau ambii părinți, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
- studenții bolnavi de TBC, care se află în evidența unităților medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiență renală cronică,astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular;
- studenții a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului (lunile iunie, iulie, august, pentru semestrul 1, respectiv noiembrie, decembrie, ianuarie pentru semestrul 2), an universitar curent, un venit lunar net mediu/membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.