Stiinte Economice

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Iulia Apostu

Sample image

în prezent masterandă a Facultății de Științe Economice, specializarea C1 Master in Business Management, pot spune că viața de student înseamnă implicare. Iar implicarea înseamnă muncă (multă!) răsplătită cu satisfacții (multe!).

Acum un an absolveam specializarea Finanțe Bănci ca șefă de promoție pe facultate, urmând ca să trăiesc apoi experiența Erasmus la Toulouse Business School în Franța. Totul a început din dorința de a ști mai multe. Am participat așadar la International Economics Conference organizată de facultatea noastră în primul an de facultate, urmând ca apoi să "prind gustul" conferințelor și vorbitului în public și să particip la alte conferințe internaționale la Cluj, Târgu Jiu și din nou la Sibiu. Am învățat sa-mi gestionez emoțiile și să ador să explic altora munca mea. Iar munca mi-a fost răsplătită. Uneori cu premii, alteori cu încurajări. 

Nu știu unde voi fi peste 1 an, tot ce știu este că vreau să văd cât mai multe din lumea asta și să întâlnesc cât mai mulți oameni. Vreau ca mintea mea să crească. Vreau să trăiesc acolo unde lucrurile se petrec la scală largă.

Viața de student înseamnă și muncă în echipă. Iar cand spun asta, primul lucru care-mi vine în minte este concursul organizat de Chartered Financial Analysts Institute la București, unde am făcut parte din echipa ce a reprezentat Facultatea de Științe Economice din Sibiu. Și mă mai duce cu gândul la echipa organizatoare a Knowledge-based Green Economy Summer School, din care am făcut parte 2 ani la rând. Un loc unde am lucrat și am cunoscut oameni minunați. Un loc unde am legat prietenii nebănuite. Pentru că viața de student înseamnă și asta prietenii.

Viața de student nu înseamnă doar cursuri și seminarii. înseamnă să fii activ și să participi la tot ce ai ocazia să participi, să riști și să câștigi, să riști și să pierzi, dar să știi să zărești oportunitățile. Iar în ultimul an de facultate am zărit-o și am profitat de ea! Am participat la cursurile de franceză organizate de Lectoratul francez al ULBS, la sfârșitul cărora am câștigat bursa de studii oferită în partenariat cu Toulouse Business School. îndrumată de profesorii mei de suflet, de ambiție, curiozitate și intuiție, mi-am luat așadar zborul către o lume nouă. O lume în care aveam să mă redescopăr pe mine. O lume care m-a ajutat să cresc. O lume ce m-a inspirat și m-a motivat. O lume ce m-a făcut să-mi dau seama că vreau mai mult. Că vreau mai mult de la mine! 

Sunteți aici: Home Despre Testimoniale Iulia Apostu
joomla visitor