VIZIUNE:
PENTRU O NOUĂ PERFORMANŢĂ ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE ECONOMICĂ
MISIUNE: Centrul de Cercetări Economice are misiunea de a contribui la dezvoltarea excelenţei
în ştiinţele economice. Pentru realizarea acestei misiuni Centrul promovează cercetările
de tip fundamental şi aplicativ în domeniul ştiinţelor economice, punând un accent deosebit
pe abordarea interdisciplinară și transdisciplinară a temelor de interes naţional şi internaţional.
OBIECTIVE: • Creșterea numărului de producții științifice, articole publicate în reviste de prestigiu, ale membrilor Facultății de Științe Economice,
în urma participării active la activitățile Centrului de Cercetări Economice și a colaborării cu celelalte centre de cercetare din
Universitatea Lucian Blaga și cu Institutul de Cercetări Economice din cadrul Academiei Române.
• Elaborarea, pe bază de contracte cu terţii, de studii, analize, anchete de teren, privind problemele economice,
tehnice şi administrative, structurale şi funcţionale ale gestiunii întreprinderilor, promovând aplicarea diverselor metode
moderne de producţie şi distribuţie a mărfurilor şi de asigurare a calităţii acestora, strategii eficiente de management și
marketing ale firmei;
• realizarea, în mod independent sau în parteneriat, a unor cercetări cu caracter aplicativ, ale căror rezultate să poată fi
utilizate de entităţile implicate în elaborarea de politici publice în domeniul economic;
• Integrarea rezultatelor știintifice in cursurile predate la programele de studii organizate de facultate ca argument fundamental
al profesionalismului personalului didactic;
• Internaționalizarea activității de cercetare ştiințifică prin stimularea participării cadrelor didactice la programele europene
şi la Orizont 2020, care să permită universității noastre accederea în rândul țărilor cu o contribuție semnificativă la
consolidarea Ariei europene a cercetării ştiințifice (European Research Area).
ACTIVITĂȚI: • Organizarea unui Seminar stiintific al Centrului cu ritmicitate lunară sau bilunară în care se prezintă articole de către:
cadre didactice proprii, doctoranzi, cercetatori invitați. Prezentarea fiecărui articol se face pe larg, în 20-40 de minute,
cu un co-referent care primește articolul cu cel puțin 2 săptămâni înainte.
• Organizare aunui Atelier ştiinţific - ”Recenziile lunii” cu participarea doctoranzilor, postdoctoranzilor, cadrelor didactice,
studenților.
• Constituirea de grupuri de cercetare pe domenii interdisciplinare și transdisciplinare, care să beneficieze de expertiza şi
competența unui leader de grup, cu rezultate afirmate deja la nivel național şi internațional. Grupurile reunesc doctoranzi,
postdoctoranzi, cadre didactice şi cercetători atraşi prin mobilități interne şi internationale, de asemenea studenți de top
din anii terminali la studiile de licență, de la master.
• Înfiinţarea unui Consiliu Consultativ al Centrului, ca forţă de imagine şi cercetare suplimentară prin personalităţile care
acceptă să facă parte şi își manifestă disponibilitatea de a se implica ca voluntari în orientarea muncii cercetătorilor şi
în cercetarea propriu-zisă.
• Încheierea de contracte de cercetare cu persoane juridice din mediul privat pentru realizarea unor studii pe teme de interes
pentru acestea;