Stiinte Economice

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

23 Septembrie 2016 In Evenimente

50nc30 Septembrie 2016

Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu organizează Noaptea Cercetătorilor 2016, un eveniment european de mare amploare care le oferă sibienilor ocazia de a se întâlni cu cercetători din diverse domenii și de a lua parte la acțiuni științifice inedite, într-o atmosferă distractivă și neconvențională.

În cadrul acestui eveniment, în data de 30.09.2016 începând cu ora 16,00 vă așteptăm la Facultatea de Științe Economice (Calea Dumbrăvii 17) pentru a participa la diverse concursuri cu premii, jocuri și prezentări pe teme economice destinate publicului de toate vârstele.

Activități

Călătorie virtuală în jurul lumii (Turism digital 3D) – 2-15,15+ ani
Presupune accesarea aplicațiilor concepute pentru turismul virtual, fiind o modalitate relaxantă de a vizita obiective turistice folosind ochelarii Cardboard.

Workshop Pictat pe tricouri - Colour in Europe – 2-10 ani, locuri limitate
Presupune pictarea steagurilor țărilor UE pe tricouri pe care le punem la dispoziția participanților. utilizând culori speciale pentru material textil rezistente la apă.

European Corner -Economy and Trade (jocuri cu premii) 2-10 ani cu programare
Constă în organizarea unor jocuri/quiz-teste pe teme de economie europeană (EURO RUN, BANKNOTE PUZZLE etc.).

MONOPOLY cu firmele partenere (joc cu premii) – 10-15, 15+ ani, locuri limitate
Presupune desfășurarea unui joc de tranzacții imobiliare/globale, cu bani fizici/monedă electronică, în care câștigătorii (jucătorii care devin cei mai bogați și reușesc să-și falimenteze partenerii) vor fi premiați de firmele partenere.

Joc de întreprindere (joc cu premii) – 15+ cu programare
Constă în utilizarea jocului MESE de simulare managerială în care participanţii iau 5 tipuri de decizii economice (capacitate de producţie, investiţii de capital, marketing, cercetare/dezvoltare şi preţ) cu privire la compania lor. Deciziile fiecărui participant se intersectează într-un algoritm (black box), rezultatul fiind, pentru fiecare companie în parte, format dintr-un set de indicatori economici (profit, cotă de piaţă, cifră de afaceri etc.). Jocul se desfăşoară pe runde, câştigătorul fiind desemnat la sfârşitul ultimei runde pe baza valorii unui indice compus din indicatorii economici din output.

• Educația financiară – de la joc la realitate(concurs cu premii) – 10-15,15+ cu programare
Presupune utilizarea unor programe de educaţie financiară ce se adresează unui public larg, prin care participanţii îşi verifică/îmbunătăţesc cunoştinţele despre concepte financiare cum ar fi: bani, credit, buget, investiţii, venituri, cheltuieli, risc financiar etc.

 Vrei să fii milionar? (concurs cu premii) – 15+ cu programare
Joc /Concurs de cunoştinţe generale din domeniul economic.

Prețul corect! (concurs cu premii)  – 7-10,10-15 cu programare
Joc/Concurs în care participanţii trebuie să ghicească preţul cel mai apropiat al unor produse.

Programările se fac la numarul de telefon: 0760427336

Educația financiară – de la joc la realitate

(concurs cu premii)
Sunteți aici: Home Despre Știri & Evenimente Afişez elemetele după tag: cercetatorilor
joomla visitor