Pe baza discuțiilor cu studenții noștri, căutăm în mod constant activități care să îmbunătățească relația dintre cele două medii de învățământ, universitar și preuniversitar. În acest context, propunem un set de acțiuni referitoare la dezvoltarea colaborării noastre în ceea ce privește Programul Național Școala Altfel.

Pe baza discuțiilor cu studenții noștri, căutăm în mod constant activități care să îmbunătățească relația dintre cele două medii de învățământ, universitar și preuniversitar. În acest context, propunem un set de acțiuni referitoare la dezvoltarea colaborării noastre în ceea ce privește Programul Național Școala Altfel.

  1. Fii student pentru o zi la Științe Economice ULBS
  2. Întâlniri cu absolvenții de succes ai Facultății de Științe Economice ULBS
  3. Workshopuri Erasmus+
  4. Ready… Steady… Sell Online

1. Fii student pentru o zi la Științe Economice ULBS

Această activitate presupune întâlnirea elevilor cu membrii comunității academice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice – ULBS. Membrii facultăţii (profesori și studenți) vor organiza workshopuri interactive pentru elevi, care vor scoate în evidență oportunităţile oferite de Facultatea de Științe Economice. Această activitate va fi împărțită pe sub-activități:

  • vizitarea spaţiilor de desfăşurare a activităţilor facultăţii;
  • sesiune de informare cu privire la programele facultății, viața de student și procesul de admitere la Facultatea de Științe Economice;
  • experimentarea vieții de student prin participarea la cursuri interactive în Marketing, Management, Economia Comerțului Turismului și Serviciilor, Finanțe și Contabilitate;
  • discuții cu profesori ai Facultății de Științe Economice.

2. Întâlniri cu absolvenții de succes ai Facultății de Științe Economice ULBS

Această activitate presupune întâlnirea elevilor cu absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice, care au cariere de succes, dar şi cu reprezentanţi ai CSE (Clubul Studenţilor Economişti).

Câte 2 absolvenţi ai facultăţii, aflați în poziţii de top în mediul de afaceri din Sibiu şi reprezentanţii CSE vor susţine prelegeri scurte de 15-20 minute pe baza experienței personale. Astfel, elevii vor putea înţelege oportunităţile oferite de absolvirea Facultății de Științe Economice în construirea şi dezvoltarea unei cariere viitoare de succes.

3. Workshopuri Erasmus+

Această activitate presupune realizarea de workshop-uri, la care să participe elevii împreună cu studenți ai Facultății de Științe Economice ULBS.

În cadrul workshopurilor, studenții Facultății de Științe Economice ULBS, care au beneficiat de mobilități Erasmus+, de studiu sau de internship, își vor prezenta într-un mod interactiv experiența obținută în cadrul mobilităților Erasmus+.

Această activitate va scoate în evidență beneficiile parcurgerii Facultății de Științe Economice ULBS, din perspectiva oportunităților de a studia la universități din străinătate, sau de a face practică în companii din străinătate, în cadrul programului Erasmus+.

4. Ready… Steady… Sell Online

Această activitate constă în crearea unui magazin online utilizând o platformă specializată pentru comerțul electronic.

Elevii participanți vor fi împărțiți în echipe și vor crea, cu ajutorul unei platforme dedicate comerțului electronic, un magazin online. Se va personaliza design-ul magazinului, se vor adăuga pagini, produse și se vor genera comenzi.

Echipa cu cel mai atractiv magazin online creat va beneficia de suport și găzduire gratuită, pentru un an de zile, pe o platformă dedicată comerțului electronic.

Științe Economice ULBS

Facultatea de Științe Economice - Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

admitere.economice@ulbsibiu.ro
+4 0269 210 375

Vezi toate articolele

Științe Economice ULBS

Facultatea de Științe Economice - Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

admitere.economice@ulbsibiu.ro
+4 0269 210 375